”Dacă nu apeși fiecare clapă, nu iasă melodia”

Citatul din titlu l-am auzit de la ”mon maître de la pensée”. Și m-a marcat profund. Am conștientizat ceea ce este adânc înrădăcinat în obișnuințele noastre. Faptul că rar ”apăsăm toate clapele”, rar ne conformăm ”partiturii”. Și când o facem nu este din conștiinciozitate, dorință de a face cât mai bine ceea ce facem. O facem pentru că suntem constrânși, fără putință de scăpare, fără șanse de eschivă sau suntem prea sleiți ca să mai putem născoci variante.

Și ce dacă nu ”bat/apăs” toate clapele? Și ce dacă nu cânt melodia ta sau partitura altuia? Eu am propria compoziție.

Sunt câteva consecințe simple:

1 Ești expert în ”claviatură” și eroarea de a omite una sau mai multe ”clape” în procesul ”artistic” îți aprinde scânteia creației și cu adevărat creezi ceva poate chiar mai performant (deci genius!) sau doar nou (deci inovator!).

2. Trăiești în sub-mediocritate pe toate planurile existențiale . Pentru că la orice categorie sau nivel existențial trebuie să ai o oarecare performanță pentru a depăși limitele proprii. Limite care te țin (sub mai multe sau mai puține aspecte) în nemulțumirea și neplăcerile cotidiene. Performanța este incontestabil legată de a respecta ”partitura”. Mediocritatea la care mă refer nu este cea legată de statutul social. Mă refer la: cât pot efectiv face ca să-mi îmbunătățesc existența (sub unul sau mai multe aspecte) și cât fac efectiv! Adică sunt mediocru raportat la mine însu-mi iar nu la ceilalți! Performanța academică, socială sau materială nu exclude mediocritatea ca OM.

3. Schimbă ”partitura”, caută alta și alta și alta, până o găsești pe cea de care te îndrăgostești. Și atunci vei fi un virtuos al ”claviaturii” pentru acea ”muzică”.

Armonia se află undeva la mijloc între stereotipia mecanică de a respecta normele, regulile, cerințele (”partiturile”) și nevoia de progres, creație, inovație care însemnă mai mult sau mai puțin a nu mai respecta vechea ”partitură”. Însă cum nu pot începe construcția unei case cu acoperișul sau educația cu academia tot astfel trebuie să începem cu vechile ”partituri” până devenim profesioniști desăvârșiți și putem să ne creăm propriile partituri care vor fi respectate de alții ca tipar până când alt profesionist desăvârșit va face următorul salt.

7 ani – 14 ani respectăm ”partiturile”, ”melodiile-ritmurile” părinților, tradițiilor, societății. Apoi rebeliuneeeee!!! Apoi iar obediență sau nu. Din rebeliune putem ieși sporiți sau răvășiți pe viață!