Despre despre ……..

Despre despre, și tot ce scrie la Dex. că însemnă acest despre. Despre una, despre alta, despre mine, despre tine, despre noi. Despre ce a fost, ce este și ce va să fie. Opinii, simple, fără aroganța de a fi maxime și adevăruri absolute. Așa cum văd eu lumea. Cu ochii fizici (cu sau fără cenzura părții raționale), prin obiectivul aparatului foto, prin ochii voștrii. Cu ochii sufletului (mai mult spunem simțit decât văzut, dar tot un fel de văz este). Cu ochii minții care vede cât îi permite ”Ecranarea”. Ecranare dată de carențe-influențe în: educație; bun simț; cultură; duhovnicie (asta prima!); justă informare; smerită cugetare; și altele. Ecranare indusă de: politic; trenduri sociale; situații economice; stereotipii socio-culturale (tradiții, unele bune altele dăunătoare); automatisme mentale și stereotipii comportamentale (prejudecăți în sensul cel mai larg); etc.

Da, le am și eu. Am înotat în același ocean social, ca toată lumea. Am gene care rulează programul lor determinat ancestral la nivel chimic, ontologic, existențial. Sunt tributar acelorași engrame informaționale cu influențe psiho-emoționale potențial decisive în preferințele alegerilor mele, în a mă forma ca ceea ce sunt și ce voi deveni. Nu am soluții miraculoase. Nu fac pe ”Gică cel deștept”. Pun în valoare, pe cât posibil, gândirea atipică. Nu ofer soluții. Încerc să evidențiez un alt punct de vedere, altă referință de la care pleacă opiniile și mai ales referințele, reperele (”punctele” de vedere).

Relatări despre mine, cel format din interacțiunea cu voi!

Publicat de soriniga

Yumeiho Therapy, practitioner and teacher. Iga-Seitai, founder.

Lasă un comentariu