DESPRE ANATOMIA MORFOFUNCȚIONALĂ UMANĂ

Succintă prezentare, posibil utilă practicanților Yumeiho aflați la debut. Intenția este de a inspira creativitatea și de a stârni interesul pentru aprofundarea subiectele prezentate.

Civilizația umană asociază conceptul de frumusețe umană cu morfofiziologia. Vrem nu vrem, știm nu știm, conștientizăm sau nu, aceasta este realitatea.

Tegumentul (pielea)

Tegumentul, ca înveliș al corpului, ne determină aspectul exterior și culoarea. Ne protejează și ne servește ca interfață de comunicare cu mediul extern în care ne desfășurăm existența.

Din punct de vedere fiziologic tegumentul participă la îndeplinirea a o sumedenie de funcții cum ar fi: termoreglare, excreție, imunitate (de ex. celulele Langerhans), apărare (de ex. față de razele U.V.), organ de simț și altele.

Tegumentul ca interfață de comunicare

O parte din funcția de interfață de comunicare a tegumentului este îndeplinită prin însumarea informațiilor primite de la receptorii conținuți în structurile acestuia: de durere; de presiune (corpusculii Vater-Pacini); de întindere (corpusculii Rufini); receptorii tactili (corpusculii Meissner și celulele Merkel) și receptorii termici. Prin intermediul acestor receptori primim informații despre ambient, la modul general; despre intențiile și starea ființelor cu care interacționăm fizic; despre parametrii obiectelor cu care ne aflăm în contact direct. Și altele.

Altă componentă a funcțiilor de comunicare realizate de și prin tegument este cea „chimică„ manifestată prin secrețiile glandelor sebacee și a celor sudoripare. Mirosul, consistența și compoziția acestor secreții oferă informații despre starea de sănătate atât în particular (a anumitor funcții – organe) cât și în general, per ansamblu. Caracteristicile chimice ale secrețiilor glandelor din tegument modifică aspectul, mirosul și consistența acestuia. În consecință oferim informații explicite despre noi celui cu care suntem în contact direct tegument – tegument sau în contact de vecinătate.

Tegumentul definește limita dintre „eu” și mediul extern, dintre noi și ceilalți. Dacă spațiul personal este stabilit de lungimea membrului superior (pe o arie de 360⁰ de jur împrejurul nostru), spațiul intim este delimitat de întregul tegument incluzându-l. Sub acest aspect orice atingere este percepută ca un act intim. În consecință ne manifestăm explicit și intens emoțiile stârnite de interacțiunea cu ”intimitatea tegumentară”, plăcere, dezgust, oripilare, și altele.

Mângâierea, ca formă de stimulare cutanată directă, culege și transmite informații despre ”calitatea” și starea țesuturilor care interacționează. Spre exemplu: mâini fine/rugoase, calde/reci, umede/uscate, atingere fină/rugoasă-grosolană etc. aplicate unei regiuni tegumentare cu potențial aceeași variație posibilă a caracteristicilor.

În consecința multiplelor căi de comunicare bidirecțională manifestată prin interacțiunea directă tegument – tegument se poate dezvolta ceea ce se numește Memorie Tactilă. Aplicată perseverent interacțiunea la nivel tegumentar, cum ar fi în cadrul unor profesii și activități precum masajul și terapiile manuale, sau aplicată ca necesitate vitală pentru explorarea ambientului și interacțiunea cu lumea materială (precum în cazul nevăzătorilor) dezvoltă și perfecționează această Memorie Tactilă.

Scheletul

Scheletul ca structură ”de rezistență” determină cât și cum putem duce. Sub aspect morfofuncțional este important deoarece:

• Stabilește/determină limitele fizice ale proporțiilor corpului.
• Determină limitele funcționale ale corpului.
• Definește aspecte categoric importante din forma corpului.

Grosimea (diametrul) gleznei împreună cu lungimea și lățimea scheletului tălpii poate indica masa (greutatea) maximă pe care posesorul o poate gestiona optim sub aspect biomecanic.

Parametrii pelvisului (centura pelviană) determină stabilitatea posturală și în general caracteristicile biomecanice ale întregului corp. Spre exemplu în cazul unui pelvis cu aspect ”lat” deoarece distanța dintre tălpi este mare stabilitatea laterală a corpului este mai bună comparativ cu pelvisul ”îngust” (bineînțeles, în condiția normalității morfofuncționale a membrelor inferioare).

Lățimea umerilor (distanța acromion dr. – acromion stg.) poate fi corelată cu capacitatea respiratorie implicit rezistența la efort (capacitatea toracică – oxigenarea).

Înălțimea persoanei este determinată de schelet. Lungimea oaselor mari (gen femur, tibie), starea coloanei vertebrale și în oarecare măsură starea membrelor inferioare definesc statura.

Conținutul care ne modelează forma

Între os și tegument se află conținutul care ne definește semnificativ forma exterioară. Acest conținut este alcătuit predominant din țesuturi moi (adipos și muscular). Volumul, proporțiile și dispunerea țesuturilor adipoase și musculare definesc relieful, arhitectura, forma corpului.

Caracteristicile funcționale dominante al Sistemului Nervos Vegetativ pot defini tipul de conținut dominant aflat între tegument și os. Astfel, o persoană cu dominantă funcțională simpatico-tonică (de tipul „luptă sau fugi”) ar putea avea preponderent țesut muscular iar o persoană cu S.N.V. predominant parasimpatic (odihnă, digestie, conservare energie etc.) ar avea preponderent țesut adipos. Aceste tendințe definite de caracteristicile funcționale ale S.N.V. pot fi modificate sau chiar anulate de stări patologice (spre exemplu dismetabolii), de tradiții alimentare, de ”trendurile” și ambientul socio-cultural particular și altele.

În societatea contemporană care este tributară aspectului ”formei” , din rațiuni mercantile în principal, s-au dezvoltat nenumărate metode care-și propun intervenția asupra aspectului exterior și ajustarea acestuia conform ”standardului” social. Această tendință actuală nu se poate adresa scheletului (greu spre imposibil de modificat remarcabil) așadar se va adresa conținutului cuprins între os și piele/tegument. Acest conținut este un mixaj hidratat alcătuit din adipozitate și mușchi în cel mai mare procent.

În scopul modificării rapide a aspectului exterior, implicit a conținutului dintre os și piele cel mai la îndemână este intervenția asupra conținutului hidric (fluidele intra și extra tisulare) apoi intervenția asupra structurilor (țesuturilor) musculare și la final asupra celor adipoase. Drenajul, deshidratarea, modifică relativ rapid dar doar temporar aspectul – forma (până la rehidratare, iar fără rehidratare se poate a fi ”frumos” aliniat la standardul social dar ce folos dacă decesul este aproape). Mușchii se pot modela cu relativă disciplină dar reală perseverență însă eliminarea – modelarea adipozității este foarte dificilă tocmai datorită caracterului ”parasimpatic” … (chiar ”antipatic” pentru unii, sic.) și a sumedeniei de factori care determină apariția, dezvoltarea și întreținerea acesteia.

Morfofiziologia umană este tributară moștenirii genetice și contextului socio-cultural.

Moștenire genetică:

• Patologii, boli, tulburări cu etiologie ereditară.
• Tiparul metabolic particular moștenit ereditar.
• Matricea organogenezei, determinată genetic, din care rezultă parametrii și modelul după care se vor forma funcțiile implicit capacitatea funcțională a organului sau/și organismului în ansamblu funcțional.

Context Socio-Cultural:

• Nivelul și calitatea educației; A putea fi sau a nu putea fi păcălit de orice truc de marketing. A ști să analizezi o informație, a căuta sursa, a dezvolta. Etc.
• Conformismul. Supunerea la ”modă”, la ”trend-ul” actual acceptat ca standard, ca referință de succes social;
• Tradițiile. Așa se face, așa nu se face (cu sau fără argumente valabile).

De la ”grasă = frumoasă” la ”slabă = frumoasă”

De la formele rotunde apreciate (ca superlativ al frumuseții) ale epocii Renașterii la formele scheletice apreciate ca superlativ al frumuseții din epoca Postmodernismului morfofiziologia a fost mai mult sau mai puțin discret dictată de interesele comerciale ale vânzătorilor de iluzii.

Comparați operele lui Peter Paul Rubens (care redau frumusețile vremii lui) cu operele caselor de modă și ale revistelor care promovează idealul de frumusețe feminină actual. Două extreme care nu se vor ”atinge”.

Mai jos: Botticelli – Nașterea lui Venus, de pe Google.

Dezvoltarea pe larg a temelor de mai sus, sub aspectele științifice și filosofice o facem la cursurile de Yumeiho și cele de Terapie Manuală Viscerală & Iga Seitai.