Hashimoto Shigeru sensei. Examen.
În ziua precedentă, după turul de forță prin bazar soldat cu mai nimic având succes doar în găsirea unui birtaș fain și unei noi prietene (berea brună Yebisu) am zăcut la hotel până seara când ieșind la plimbare am reușit să mă rătăcesc, corect ar fi de spus că m-am pierdut total, și la propriu și la figurat, rătăcind bezmetic prin Tokyo la doișpe noaptea! Pe la ora 2 noaptea am reușit să ajung la hotel, de recepționerii se uitau zâmbind subtil crezând probabil c-am fost la vre-un bordel sau club de noapte. Eu eram traumatizat de panică. Dar despre experiența asta vă scriu altă dată.
Dimineața pe la ora opt primesc vestea pe care o așteptam dar îmi doream să nu o primesc astăzi. Hashimoto Shigeru Sensei, în vremea aceea Director al Institutului de Practici Medicale Preventive din Tokyo, fratele lui Saionji Masauki Osensei (1*) și ”The Big Boss” al Clinicii de Yumeiho din clădirea Shibuya de lângă stația Ueno, revine în Tokyo să mă ia la puricat și testat (2*). Concret, tocmai aflasem că era ziua de examen!
Lămuriri: (1*) – Sensei=instructor, Osensei = maestru fondator de școală, de linie de inițiere; (2*) – înșiruiesc denumirile și reperele așa cum apar în documentele oficiale.
După ce aflu vestea mă simt cam ca aseară, pierdut total și panicat. Evident din motive cu totul și cu totul diferite. Nu aveam nici cea mai vagă idee în ce ar putea consta examenul. Prea ocupat cu Japonia, Tokyo, cele relatate în precedentele scrieri uitasem complet de examen și nu-i trecuse prin cap să întreb vre-ul coleg despre ”ce și cum”. Mă igienizez, mă îmbrac în samue-ya și-mi fac canonul de rugăciune. (pentru prima dată de când am plecat de acasă! Cum ne amintim de Dumnezeu doar la greu!). Plec, cam cu viteza melcului trăznit, spre clinică. Este ora 9 a.m. Shigeru Sensei vine la ora 10 a.m. Normal că pe drum mă gândesc la examen, la Yumeiho. Care, ce-i Yumeiho? Uitasem deja de Yumeiho. Pentru prima dată în cei 14 ani de la debut! Până la liftul de la clinică ajunsesem să mă resemnez. Asta e! Măcar am văzut Japonia, chiar dacă mă fac de toată rușinea la examen! Intru în Clinică și stau cuminte într-un colț așteptând, fără nerăbdare, să vină Șeful! Intră Șefu, Za-Rei de rigoare, mă prezint precum cere protocolul, zic că-s bucuros că ne vedem prima dată, (zic ce zic într-o Japoneză impecabilă spre propria mea surpriză!). Hashimoto Shigeru Sensei mă întreabă dacă totul este bine și dacă sunt pregătit de examen, aș vrea să-i răspund că totul este bine dar că m-am ”c..at pe mine de emoții” (la figurat desigur, din fericire!). Gura zice doar; da, sunt bine, mulțumesc! Și … vine surpriza! Îmi spune că examenul este doar o formalitate, că am deja garantat 6 Dan (gradul 6) dăruit ca recompensă pentru truda mea cu dezvoltarea Yumeiho în Europa și că examenul va consta în: ”eu îți fac o ședință de Yumeiho și apoi tu îmi faci o ședință de Yumeiho”. Eu m-am blocat complet! În loc să mă simt ușurat, fără griji, totul este bine. Mă trec la tricou, aterizez pe tatami (saltea) și mă dau pe mâinile maestrului. M-a ”procesat” temeinic, rapid și eficient, mai mult de o oră. Jumătate din ce mi-a făcut mi s-a părut altceva decât ceea ce făceam eu sub numele Yumeiho. În consecință, mi se pare clar că mă voi face de rușine, cu sau fără Danii aferenți, primiți onorific. Piși, caca, o gură de apă și trec la treabă. La mine durează ceva mai mult ședința, pentru că mă strofoc din răsputeri să fac ce pot mai bine. La final se ridică Șefu, vizibil relaxat, și, precum sunt, adică ”gaijin” nepoliticos dar curios, întreb cum m-am descurcat?!. Zice ”dai-jobu, dai-jobu desu”, adică, a fost în regulă, dar nu pot ști dacă o spune doar conform regulilor imuabile de politețe Japoneză sau chiar a fost bine. Nu insist, nu cer explicații și lămuriri, că-i mare rușine la obraz să faci asta! (sfat de la Master Chef (Șef) restaurant românesc, printre alte foarte utile sfaturi!!) Trecem la ceremonia de înmânare a diplomei de 6 Dan, spre relativa mea surpriză era deja completată cu numele subsemnatului, și datată corespunzător, de către Watanabe san (după cum am aflat ulterior). Facem și poze. Mă laud cu una mai sus.
Hashimoto Shigeru Sensei mă invită să petrecem împreună una-două zile în parcul național Nikko. Accept fără ezitare! Zice și că va achita el toată cheltuiala, insistă deși insist că nu-i nevoie. Insist ca tembelul, portofel golit prin Tokyo și habar n-am cât m-ar costa plimbarea (drum, cazare și mâncare plus altele, pentru că mereu se ivește ceva gen ”altele” la care nici nu ai putut visa/închipui/imagina, bune sau mai puțin bune !!) Cedez politicos și accept oferta. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi decurs evenimentele dacă ar fi cedat el, la fel de politicos!
Hashimoto Shigeru Sensei, după o scurtă evaluare a situației din clinică, ne spune că iasă (coboară) la o țigară. Super bucuros anunț și eu aceeași intenție. La locul de fumat cel mai apropiat de clinică ne savurăm nicotina discutând despre cum ar fi să abandonăm fumatul. Concluzionăm că nu-i momentul acum. Și nu a fost ”momentul” nici până acum. 😦 Dar pe mine obsesiv mă tot ”mănâncă” la posterior ( ”cur” pe românește) să întreb cum a fost examenul. Primesc același neclar răspuns, a fost ”daijobu-daijobu”. Răspuns formal care poate exprima cum că: ” da, a fost bine” sau nu pot afirma că a fost bine dar ca să nu te jignesc/rănesc spun că a fost bine. (Am lămurit dilema pe drum spre Nikko. Plictisit de condus, stat, condus, stat la coadă, condus pe serpentine și iar stat la coadă, a deschis fără să fie provocat de mine, subiectul. A fost o ședință excelentă, dar nu spune așa ceva maestrul discipolului! Știe din experiență proprie cum că fratele său, Saionji Masayuki Osensei a adaptat Yumeiho pentru Europeni, alt material uman decât Japonezii, Coreenii și Chinezii necesita alte abordări.) M-a certat doar că am lucrat cam dur, că nu am simțit pe deplin nevoile ”materialului” prelucrat. Nu m-am scuzat. Știam că am făcut una dintre cele mai penibile ședințe de Yumeiho din ultimii ani. Din cauză de: emoții, de prejudecăți, de neputințe emoționale, intelectuale și culturale! )
Revenim la Clinica de Yumeiho. Colegii mă gratulează politicoși. Ne relaxăm. Fac terapie Yumeiho la colegi și pacienți până seara. Fără pauză de prânz! Clinica nu se închide la prânz, sunt ”salary-man” care vin la terapie în pauza de masă oferită de companii. Dintre colegi, care cum apucă, ronțăie pe ascuns un Sandwich sau un boț de orez umplut cu diverse. Mă întreabă dacă vreau și eu ceva de papa, le arăt burdihanul consistent și neg.
Seara stabilim programul. Mâine dimineață, la ora 7 a.m. plecăm spre Nikko. O oră cu Shinkansen (denumire pentru trenul Japonez de mare viteză) până în orașul Utsunomya unde Shigeru Sensei avea propria Clinică Yumeiho pe care dorea să mi-o arate, ca fapt divers, nu precum laudă (aviz-amatorilor de laude din România!). Iar apoi cu mașina până la Parcul Național (Rezervația Națională) NIKKO. (detalii despre care-i treaba cu Nikko găsiți la click aici.)
Clinica de Yumeiho trece la pauză până mâine. Plecam fiecare la nevoile lui. Eu, grăbit să ajung la hotel să văd pe internet care-i treaba cu Nikko. Dar nu suficient de grăbit încât să uit că am mare nevoie de mâncare, apă, bere și țigări! Opresc la FamilyMart, ”convenience store” (gen 7-Eleven) și fac provizii corespunzătoare necesităților fiziologice adictive. Nu uit de berea Yebisu, care îmi amintește de birtul de pe doselnica străduță și mai ales îmi amintește de … cutremur!
Odată ajuns în cameră la hotel mă dezechipez rapid și intru la duș, să dau jos de mine povara zilei odată cu transpirația și jegul. Scriu acasă, citesc despre Nikko. Îmi petrec următoarele ore analizând evenimentele din ziua care tocmai se sfârșea. Impresionat sunt de personalitatea și naturalețea lui Hashimoto Shigeru Sensei, de hărnicia, de corectitudinea, de disciplina și bunul simț al Japonezilor în general.
Schimb softul minții de la griji, calcule și analize existențiale la modul de funcționare relax-somn. După doar câteva (puține) ore plec în altă aventură, și da, va fi chiar o foarte interesantă și mare ”aventură”!!
Povestim în postările viitoare!
Sorin Iga – gaijin`ul de la Moți la Tokyo.
Gaijin (外人, [ɡai(d)ʑiɴ]; „outsider”, „alien”) is a Japanese word for foreigners and/or non-Japanese national. The word is composed of two kanji: gai (外, „outside”) and jin (人, „person”). Similarly composed words that refer to foreign things include gaikoku (外国, „foreign country”) and gaisha (外車, „foreign car”). The word is typically used to refer to foreigners of non-Asian ethnicities.”Gaijin” usually does not refer to Wajin born and raised in other countries or other Asian ethnicities.
Mai jos foto de la Clinica de Yumeiho din Tokyo, cea situată cam la mijlocul distanței dintre Stația Ueno ( Keisei Skyliner, Metrou și Metrou ușor) și a stației de metrou/ metrou ușor Okachimachi. (Metroul ”ușor” este ceva hibrid, face pe tramvaiul, trenul și metroul în funcție de necesitățile, cerințele și posibilitățile urbanistice)
The World through My Eyes. 