Despre Imunitate

Publicat desorinigaPublicat înTerapeutică, YumeihoEtichete:, ,

ZOOM 02 DECEMBRIE 2022

DESPRE IMUNITATE (lacunar)

         La modul concis despre Imunitate. Termen în mare vogă, mai ales după experiența ”pandemică” recentă. Dar despre ce reprezintă cuvântul imunitate s-a vorbit puțin, mult prea puțin, și în acest puțin s-au prezentat jumătăți de adevăr sau chiar mai rău! 

Imunitatea nu este benefic să fie nici ”crescută” nici ”scăzută”. Imunitatea trebuie să fie armonioasă, adică: optimizată cerințelor acute și după caz, pe termen lung, ale organismului; eficientizată (și după regula minim ”efort” maxim efect); versatilă (maxim când trebuie, minim funcțional când maximul nu mai este necesar).

            Imunitatea se bazează, în principal, pe ”materialul clientului” și experiența ”croitorului” pentru ”croirea costumului de protecție” în mediul complex biologic-psihologic-social!

            La făurirea și manifestarea imunității participă întregul organism, împreună cu informația specifică acumulată pe parcursul a mai multe sau mai puține generații de strămoși, sub influența ambientului și a mediului bio-psiho-social în care se desfășoară viețuirea!

De luat aminte: doar circa 20-30% din boli/suferințe au legătură cu imunitatea, dar acestea sunt cele mai stridente (în privința percepției/gravității simptomelor).

  1. Ce este imunitatea? (latină immunitas = scutire)
  1. Imunitatea este însușirea, capacitatea, organismelor (uman, animal și vegetal) de a opune rezistență, de a se proteja de agenți patogeni precum: microbi* (virusuri, bacterii, fungi, protozoare); paraziți (precum viermii intestinali, etc). *Microbi = microorganisme, vezi note finale.
  2. Imunitatea reprezintă și capacitatea organismelor de a limita sau elimina (neutraliza) efectul substanțelor toxice.
  3. Imunitatea protejează organismele de acțiunea nocivă a corpurilor străine pătrunse în acestea.
  4. Imunitatea este o stare de echilibru a activității biologice a organismelor pluricelulare care reacționează defensiv, adaptativ și curativ.
  • Ce este sistemul imunitar?
  1. Sistemul Imunitar este alcătuit dintr-un complex de procese fiziologice (biologice) moștenite genetic sau ”construite” pe parcursul vieții.
  2. Sistemul Imunitar este un ansamblu de funcții biologice complexe care generează un răspuns prestabilit sau adaptativ pentru situații sau stimuli care pun sănătatea în pericol.
  • Cum funcționează sistemul imunitar?
  1. Funcția de anihilare – neutralizare – eliminare a microorganismelor patogene (virusuri, bacterii, fungi, protozoare, etc.)
  2. Funcția de neutralizare – compensare – eliminare a substanțelor reziduale, toxice, dăunătoare din mediul intern și extern (de pe tegumente).
  3. Funcția de anihilare a celulelor organismului care au suferit mutații (cancer, tumori) înainte de a se putea replica.
  4. Funcția de protejare împotriva corpilor străni pătrunși în organism. Inclusiv paraziți!
  • Părțile componente (cele mai importante) ale sistemului imunitar.
  1. Splina;
  2. Ganglionii limfatici; https://en.wikipedia.org/wiki/Lymph_node
  3. Măduva osoasă;
  4. Timusul;
  5. Amigdalele;
  6. Țesutul Limfoid asociat mucoasei gastro-intestinale; (eng. G.A.L.T. Gut–Associated Lymphoid Tissue) și nodulii limfoizi (foliculii limfoizi) Peyer (*).
  7. Țesutul limfoid aflat în componența căilor respiratorii (arborele bronșic).
  • Clasificare (relativă) a imunității.
  1. Imunitatea poate fi specifică adică dobândită și dezvoltată în mod natural, pe parcursul vieții, în consecința interacțiunilor cu factorii patogeni.
  2. Imunitatea poate fi nespecifică adică moștenită ereditar, genetic.
  3. Imunitatea artificială. Dobândită prin expunere, controlată, la anumiți agenți patogeni. Vezi mai jos: d) ; e);
  4. Imunitatea prin vaccinare. Dobândită prin expunerea organismului la antigeni* care determină producția de anticorpi*.
  5. Imunitatea dobândită prin administrarea de ser hiper/imun (serumizare). Conține anticorpi specifici pentru anumite boli.
  • Patologii ale sistemului imunitar.
  1. Imuno-deficiența (Primară/secundară); De ex: genetice; boli gen HIV-SIDA; Chimioterapia; Senectutea; Transplant; Tratament boli autoimune;  
  2. Bolile autoimune! De ex: pseudo-reumatismale (spondilita; Lupus); boala celiacă (Celiachie); boala Basedow-Graves; Tiroidita Hashimoto; etc; Sunt peste 80 de boli autoimune, adică, determinate de acțiunea excesivă sau/și agresivă a sistemului imunitar asupra propriului organism. Lipsă de discernământ în a alege între ”prieten sau dușman” sau/și exces de ”luptători” … care trebuie să facă și ei ceva, nu-i așa?! Exemple: Diabetul de tip 1 =boală autoimună; scleroza multiplă; poliartrita reumatoidă, etc.
  3. Alergii (respiratorii/astm, digestive/alimentare, tegumentare/eczeme atopice);
  4. Cancerul sistemului imunitar; (în principal: limfoame în genul limfomul Hodgkin și limfomul non-Hodgkin. Cauza cancerului la nivelul sistemului imunitar nu a fost încă depistată de către oamenii de știință)
  5. Evaluarea sistemului imunitar.
  1. Normală, echilibrată;
  2. Crescută, excesivă;
  3. Scăzută, ineficientă;
  4. Încadrarea în cele trei categorii de mai sus determinată prin Evaluare conform Testelor Clinice & Simptomelor evidente.
  • Factori care optimizează funcția sistemului imunitar.
  • Interni;
  • Externi;
  • Moșteniți/genetici;
  • Sfaturi: Vitaminele A. C. E. și D-2, D-3, (primăvara – toamna – iarna; din noiembrie până în martie în România) după caz! Altele mai jos.
  • Factori care induc deficiențe ale sistemului imunitar.
  • Interni;
  • Externi;
  • Moșteniți/genetici;
  1.  Despre Imunizarea Artificială. Când este necesară și cum alegem varianta optimă.
  2. Activă; (de ex. variantele inițiale de vaccinuri)Retrospectivă
  3. Pasivă; (de ex. imunoglobulinele/gamaglobulinele)!
  4. Imunizarea activă presupune declanșarea procesului de formarea a anticorpilor, în timp ce imunizarea pasivă implică introducerea în organism a anticorpilor. Imunizarea este necesară atunci când trebuie prevenită o afecțiune care poate crea complicații unui anumit pacient, fie din cauza vârstei sale, fie din cauza sistemului imunitar slăbit ori a unor afecțiuni asociate. 

Imunoterapia este folosită, mai nou, și în tratarea cancerului. Această procedură presupune stimularea sistemului imunitar al pacientului, astfel încât acesta să atace celulele canceroase. Imunoterapia oncologica prelungește remisia, adică perioadă în care boală este ținută sub control prin tratament. 

Factori (interni și externi) care contribuie la optimizarea funcției sistemului imunitar.

1. Moștenirea (”bagajul”) genetic.

2. Echilibrul emoțional. Gestionarea corectă a supărărilor, fricilor (temerilor) și a grijilor/stresurilor.

3. Alimentație adaptată nevoilor, cerințelor, personale atât cele de moment cât și a celor necesare pe termen lung.

4. Mișcare! Activități fizice recurente, perseverente (nu în exces!), în aer liber. Expunerea echilibrată la ”vreme”.

5. Somn de calitate și durată optimă (perioadă & durată adaptate cerințelor și particularităților fiecăruia)

6. Evitarea utilizării în exces a ”stimulenților” gen: alcool, tutun, cafea, ”energizante”, substanțe fizio sau psihoactive, etc. Ce înseamnă exces? Fiecare își învață limitele proprii.

7. Mediul nepoluat: chimic, fonic, social.

8. Igiena echilibrată.

9. Suplimente alimentare. (administrate corespunzător a: ce este nevoie, când și cât trebuiesc/este nevoie!)

10. Concluzie: Factori care influențează și determină parametrii imunitari: ereditari, psiho-fiziologici, de mediu (extern), de nutriție (alimentație), de digestie-absorbție, sociali, tradiții-obișnuință, circumstanțiali (călătorii dese), somn (vezi și citokine!), etc. Interdependență între toți acești factori.

Factori (interni și externi) care contribuie la perimarea (perturbare, scădere, dezechilibrare, anihilare a) funcției sistemului imunitar.

  1. Caracteristici genetice.
  2. Poluarea. Mediul intern: fiziologic; psihologic, etc. Mediul extern: climă&ambient; fonică; socială.
  3. Excesele de oricare fel. Inclusiv: sport/sedentarism; exces alimentație/post; exces somn/lipsă somn; exces igienă/lipsă igienă; emoționale; intelectuale; etc…
  4. Medicație; De ex: suprimarea reacției imunitare în transplanturi; tratament leucemie; tratament cancer – de ex. chimioterapie; medicație ”toxică” /dăunătoare unei funcții fiziologice dar benefică alteia; etc.
  5. Majoritatea formelor de Cancer;
  6. Șocuri emoționale/afective. Incertitudini și ”dezorientări” afective, Frici/griji/stress prelungite (vezi și ”Zoom-hormonii”)
  7. Șocuri alimentare; Intoxicații acute/cronice. (vezi și ”Poluarea”)
  8. Afecțiuni autoimune;
  9. Imunizare Artificială excesivă, inadecvată, nepotrivită situației de moment a persoanei (stării organismului).
  10.  Suprasolicitări imunitare. Precum expunere frecventă la germeni patogeni (cunoscuți și/sau necunoscuți sistemului imunitar).
  11.  Factori necunoscuți.

Simptome imunitate scăzută: 

• Oboseală accentuată; • Infecții recurente;• Reacții alergice; • Vindecare greoaie a rănilor; • Inflamare ganglioni limfatici.

Concluzii:

  1. Stările ”Simpatico-tonice” suprimă sau limitează capacitatea funcțională a sistemului imunitar. Parasimpatico-tonia are efect opus, imunotonic-echilibrant.
  2. Yumeiho trebuie aplicat recurent, perseverent și adaptat situației pacientului (de moment și generală).
  3. Imunitatea nu poate fi influențată prin schimbarea unui singur aspect fie el: fiziologic, alimentar, ambiental social, ”chimic”, etc .. Deci, ce ne facem cu ”influencerii”!

addenda

*Antigen: Substanta straina organismului, susceptibila sa declanseze o reactie imunitara provocand formarea de anticorpi.
Virusurile, bacteriile, parazitii si celulele alterate ale organismului (infectate cu un germene sau tumorale) sunt antigene. Poate sa fie vorba fie despre molecule izolate de o marime suficienta pentru a comporta unul sau mai multe situsuri antigenice, fie despre structuri complexe sau de elemente fixate la suprafata microorganismelor patogene. Unele antigene provoaca o reactie alergica stimuland producerea de imunoglobuline, sau anticorpi de tip e (igE): acestea sunt alergene, care au origini foarte diferite (venin de viespe, polen, produse chimice etc.).
Desi un antigen este, in general, o substanta straina organismului, in cazul bolilor autoimune, chiar un element al organismului nu este recunoscut de acesta ca fiind al sau.
Antigenele sunt, in majoritatea cazurilor, glicoproteine (proteine combinate cu glucide). Lipidele sunt mult mai rar antigenice, in afara cazului ca sunt asociate altor structuri moleculare mai mari.

* Anticorpi: Un anticorp (notat Ac sau Ab, din engleză Antibody), de asemenea denumit și imunoglobulină (notată Ig),[1] este o moleculă de natură proteică (globulină), în forma literei Y, produsă în organitele limforeticulare sanguine denumite limfocite, capabilă să recunoască o particulă străina de organism, denumită antigen, și să declanșeze o reacție imunologică, care are ca rezultat îndepărtarea respectivei particule.

Unitatea structurală a anticorpului este o proteină tetracatenară, denumită monomer.

Anticorpii se leagă de markeri specifici – antigene – care se găsesc pe suprafața virusurilor, bacteriilor, sau a unor toxine și le aglutinează.

Sistemul imunitar poate fabrica milioane de anticorpi diferiți, care „luptă” împotriva unei largi varietăți de invadatori potențiali.

Boala Basedow-Graves 

este o boală autoimună datorată hipersecreției de hormoni tiroidieni.[3] Caracteristică pentru boala Basedow este prezența auto-anticorpilor antireceptor TSH cu funcție stimulatoare asupra glandei tiroide. Legarea anticorpilor la receptorii TSH de pe celulele tiroidiene determină atât creșterea în dimensiuni a glandei tiroidiene, cât și stimularea secreției hormonale (exces de T4 si T3). Prin retrocontrol negativ (feedback negativ) la nivel hipofizar se produce inhibiția TSH (thyroid stimulating hormone).[3]

Manifestările clinice și paraclinice de hipertiroidie sunt:

  • gușa (creșterea în volum a tiroidei)
  • exoftalmie (protruzia globilor oculari) însoțită de diverse manifestări oculare: hiperlacrimare, senzație de „nisip în ochi”, diplopie (oftalmopatia tiroidiană)
  • tulburări cardiovasculare (extrasistole, tahicardie, tulburări de ritm cardiac)
  • tremurături fine ale extremităților
  • scădere marcantă în greutate, în condițiile unui apetit păstrat
  • diaree
  • termofobie (intoleranță la căldură)
  • transpirații profuze
  • agitație psiho-motorie

Metabolismul bazal este crescut datorită hiperproducției de hormoni tiroidieni. Simptomatologia bolii Basedow – Graves include frecvent: stări de anxietate și labilitate emoțională, insomnii, tulburări menstruale la femei mergând până la amenoree (absența ciclului menstrual) și scăderea libidoului sau impotența la bărbați, slăbiciune musculară, chiar atrofie musculară în formele severe.

Determinările hormonale relevă valori crescute ale fracțiunilor libere hormonale: FT4, FT3 și TSH scăzut/inhibat. Imunologic se evidențiază un titru crescut al anticorpilor antireceptor TSH (TRAB).

Sub aspect ecografic se regăsește un volum tiroidian crescut, hipoecogenitate a glandei tiroidiene, vascularizație intensă a parenchimului tiroidian („thyroid inferno”).

Efectuarea scintigrafiei tirodiene evidențiază o captare crescută și difuză a radioizotopului.

Principala modalitate de tratament este cea medicamentoasă, utilizând antitiroidienele de sinteză: Thyrozol, Propylthiouracil, Carbimazol. Uzual se administrează doze mari („de atac”), cu scăderea progresivă a dozelor. Durata maximă recomandată a tratamentului este de 2 ani. Tratamentul chirurgical este indicat în cazul: gușilor voluminoase, evoluției nefavorabile sub antitiroidiene de sinteză sau în cazul pacienților care prezintă contraindicații la administrarea acestora. Tratamentul cu iod radioactiv este modalitatea de tratament cea mai frecvent utilizată în Statele Unite ale Americii, fiind însă puțin utilizată la nivel mondial. Este contraindicată în sarcină și alăptare. Determină scăderea rapidă a volumului tiroidian, însă în cazul pacienților care prezintă forme severe de hipertiroidie și guși voluminoase, poate fi necesară administrarea mai multor doze.

TIROIDITA HASHIMOTO (TH)

Tiroidita Hashimoto sau tiroidita cronica autoimuna face parte dintre bolile tiroidiene inflamatorii, alaturi de tiroidita acuta si de tiroidita subacuta. Incidenta bolii este intre 0,5 si 5% si este mai frecvent intalnita la femei, in special la cele de varsta medie. Intre femei si barbati exista un raport de imbolnavire de circa 10 la 1

  • Medicina

Aceasta afectiune se poate asocia cu vitiligo, psoriazis, poliartrita reumatoida, boala Basedow Graves, lupus, sclerodermie, diabet zaharat, hepatita cronica, mastopatia fibrochistica, fibromul uterin sau chisturile ovariene.

Boala se declanseaza in urma reactiei agresive a sistemului imunitar al organismului, care ataca glanda tiroida deoarece o percepe ca fiind un tesut strain. Astfel, anticorpii ataca si distrug tesutul glandular, tintind proteinele din structura tiroidei (tireoperoxidaza si tireoglobulina), Rezultatul este hipofunctia tiroidei (hipotiroidia, disfunctie ce poate duce la complicatii grave precum infarctul miocardic si accidentul vascular cerebral).

De asemenea, glanda tiroida incearca sa compenseze lipsa hormonilor in organism prin cresterea in volum, inflamandu-se si ducand la aparitia hiperplaziei, ce se evidentiaza clinic drept o gusa. Majoritatea afectiunilor tiroidiene cronice sunt cauzate de dereglarea sistemului imunitar.

Cauze

In aparitia acestui tip de afectiuni s-a constatat ca exista o predispozitie genetica. Sunt frecvente cazurile in care mai multi membri ai aceleiasi familii (mama, fiica si nepoata – de exemplu) sufera de tiroidita Hashimoto.

De aceea este important ca atunci cand un pacient este diagnosticat cu aceasta afectiune sa se investigheze si ceilalti membri ai familiei, in special cei de sex feminin.

Altfel, se presupune ca un consum crescut de iod favorizeaza aparitia bolii. Alti importanti factori favorizanti sunt:

– vaccinarea excesiva si asocierea mai multor tipuri de vaccinuri in acelasi timp sau intr-un interval scurt de timp;
– stresul acut si stresul cronic – traumele emotionale majore sau repetate se incadreaza in aceeasi categorie;
– la multe paciente boala se declanseaza dupa nastere;
– virusurile Epstein-Barr, citomegalovirus si cele hepatitice B sau C.

Manifestare si diagnostic

Adesea tiroidita Hashimoto nu se insoteste de nicio manifestare clinica, fiind o descoperire de laborator. Testele de laborator utile in diagnosticarea si monitorizarea tiroiditei Hashimoto sunt reprezentate de nivelurile plasmatice ale hormonilor tiroidieni (T3, T4, freeT4) si ale autoanticorpilor specifici (ATPO, ATG).

Diagnosticul este mai usor de stabilit atunci cand se realizeaza o investigatie completa a tiroidiei. Simpla palpare si dozare hormonala cresc riscul diagnosticarii corecte. 

De aceea, cand tabloul clinic sugereaza o problema tiroidiana, trebuie efectuate intotdeauna investigatii amanuntite. Acest lucru presupune examinarea imagistica a tiroidei prin ecografie (cel putin), dar si a organelor genitale interne (ovare, uter) si a glandelor mamare – in cazul femeilor. 

Tabloul clinic se bazeaza pe doua tipuri de simptome: unele care tin de tiroida si altele generale, care pot aparea in orice boala autoimuna. La inceputul bolii sau dupa ani buni de evolutie, functia tiroidiana poate sa oscileze intre hipo- si hipertiroidie). 

Atunci cand exista, simptomele pot fi:

– cresterea in greutate (din cauza incetinirii functiilor metabolice);
– intoleranta la frig;
– lentoare in miscari/ in gandire;
– tulburari de memorie, atentie, concentrare;
– fatigabilitate, astenie, depresie, stari de agitatie, nervozitate, senzatie de nod in gat sau de sufocare (mai ales la emotii puternice);
– cefalee;
– tegumente ingrosate;
– redoare articulara;
– bradicardie, uneori palpitatii, chiar conditii de repaos, fara sa existe o afectiune cardiaca;
– retentie de lichide in organism;
– fragilitate accentuata a firului de par si a unghiilor;
– alte manifestari la nivelul pielii: urticarie cronica sau recurenta, dermatite, fotosensibilizare (extrem de frecvente);
– la femei tulburari de ciclu menstrual, uneori si infertilitate;
– tranzit intestinal mai lent, constipatie;
– transpiratii abundente si bufeuri;
– tulburari de somn, somnolenta peste zi sau stari de oboseala nejustificate;
– dureri articulare sau musculare nesistematizate;
– reactii alergice la medicamente;
– tulburarile de ritm cardiac sunt frecvente si se manifesta prin palpitatii.

Tratament

Tratamentul de baza este reprezentat de terapiile alternative, cu rol atat in sustinerea functiei tiroidiene, cat si in reglarea sistemului imunitar. Pentru sustinerea functiei tiroidiene se pot folosi suplimente cu iod, spirulina, tirozina, extract de sanziene, ulei de primula, seleniu. Produsele care contin iod sunt contraindicate daca pacientul urmeaza tratament cu hormoni tiroidieni! De aceea, chiar si suplimentele sau plantele (inclusiv tratamentul homeopat) trebuie recomandate de un medic!

Cu ajutorul unor remedii care actioneaza asupra componentelor sistemului imunitar, se poate obtine reechilibrarea acestuia, ameliorand si chiar eliminand disparitia simptomelor care tin de tiroida, dar si a celor care tin de boala autoimuna in general. Un foarte bun efect imunomodulator, il au antioxidanti – seleniu, vitamina C, zinc, coenzima Q10 si acizii grasi esentiali (tip Omega 3). De asemenea, trebuie excluse principalele toxice – tutunul, alcoolul, faina alba, zaharul rafinat, uleiul rafinat, dulciurile rafinate.

Coadjuvanta a terapiei medicamentoase si regimului alimentar este si psihoterapia. Aceasta ajuta la combaterea traumelor emotionale ori a stresului acut sau prelungit. 

La fel de important este si sportul, in special activitatile in aer liber, in natura.

De asemenea, trebuie efectuate dozari hormonale nu numai pentru tiroida, ci si pentru hipofiza, corticosuprarenale, gonade si paratiroida, pentru ca frecvent se poate intalni si afectarea acestor glande. Ecografia tiroidiana trebuie repetata anual sau chiar la 6 luni in cazul in care se evidentiaza noduli.

In cazul femeilor insarcinate care sufera de TH, se impune o monitorizare atenta, cu dozarea frecventa a hormonilor tiroidieni, pentru prevenirea hipotiroidiei, care poate avea efecte negative asupra fatului.

Rezultatele unui tratament corect se vad rapid, chiar si dupa o luna, insa, avand in vedere ca vorbim despre o boala cronica, se impune continuarea schemei de tratament, pana la remisia bolii. 

Placile Peyer: Sunt conglomerate limfatice avoidale orientate cu axul lung paralel cu intestinul , de dimensiuni variabile . Lipsesc practic în jejunul proximal , cresc în numar progresiv spre ileonul terminal unde detemina relieful mucos . https://en.wikipedia.org/wiki/Peyer%27s_patch

Splina: Este unul din cele mai importante organe ale sistemelor limfatic și imunitar . Acesta este situat în partea stângă a abdomenului.

Funcții: Distrugerea eritrocitelor și trombocitelor bătrâne; Transformarea hemoglobinei în bilirubină; Un depozit foarte important de fier in organism (rezultat in urma descompunerii hemoglobinei);

Poate produce anticorpi (persoanele cărora le lipsește splina sunt mai predispuse la anumite afecțiuni bacteriene);

La fetuși, splina produce eritrocite și leucocite, însă către ultimele luni ale vieții intrauterine, această funcție este preluată de măduva oaselor.

Parenchim

Țesut cu aspect spongios, străbătut de foarte multe vase, format din elemente tisulare specifice unui organ (ficat, splină, plămâni etc.)..

Timusul este o glandă cu structură mixtă, cu rol de epiteliu secretor și organ limfatic. Este localizat retrosternal. Acesta se dezvoltă în copilărie, atingând un maxim în pubertate, după care involuează. Este un organ mic, situat în cavitatea toracală, între cei doi plămâni (partea posterioară a sternului). Acesta face parte din sistemul endocrin.

Poziția timusului

Timusul constă din 2 lobi inegali, drept și stâng, de culoare cenușie, uniți între ei. Este acoperit cu o capsulă conjunctivă de la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce împart lobii în lobuli.

Funcții

Maturizarea celulelor-T (timocitelor) (asigură imunitatea celulară);

Eliminarea reaplicelor autoagresive ale celulelor-T, care provoacă omului așa-numitele boli autoimune;

Producerea hormonului de creștere la copii (timopoetină);

Funcții limfatice

Amigdalele sunt două glande situate la nivelul gâtului, în spatele cavității bucale.

Amigdalele palatine sunt mase de țesut limfatic (un țesut conjunctiv specializat care are în componența sa un număr mare de limfocite) situate de o parte și de alta a gâtului, deasupra și în spatele limbii, în perimetrul faringelui, de o parte și de alta a omușorului, făcând parte din sistemul imunitar al organismului. Ele reprezintă primul organ care interzice pătrunderea microbilor în organism, fiind un organ de luptă împotriva infecțiilor. La nivelul lor se formează anticorpi și, în acest fel, organismul se poate apăra împotriva infecțiilor.

Patologie principală: Amigdalită.

Boala manifestată prin inflamarea, acută sau cronică, a amigdalelor se numește amigdalită. Aceasta se poate recunoaște atât după durerea înțepătoare de la nivelul gâtului, cât și cu ochiul liber, deoarece amigdalele devin roșii, își măresc volumul (angină eritematoasă) și câteodată au pe suprafața lor puncte albe cu puroi, așa numita amigdalită pultacee. Angina pultacee reprezintă evoluția unei angine eritematoase cu apariția de puncte gălbui, mici, cu aspect cremos, depuneri la nivelul criptelor amigdaliene. În cadrul ei se poate descrie abcesul sau flegmonul periamigdalian și abcesul retrofaringian caracterizate printr-o intensă disfagie (dificultate în înghițirea alimentelor), febră și trismus (contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii).

Măduva osoasă este țesutul moale aflat în interiorul oaselor. La om, în interiorul oaselor mari se găsește măduva osoasă hematogenă. Măduva osoasă constituie aproximativ 4% din totalul greutății corporale (aprox. 2.8 kg la un individ adult normal la greutate standard de 70 de kg) Măduva osoasă de asemenea împiedică curgerea inversă a limfei, astfel fiind o parte importantă a sistemului limfatic în organismul uman.

Ce sunt imunoglobulinele si ce rol au.

Imunoglobulina (numita si gamaglobulina) este o substanta facuta din plasma din sangele uman.

Plasma procesata din sangele uman donat contine anticorpi care protejeaza corpul impotriva bolilor. Atunci cand ti se administreaza o imunoglobulina, corpul tau foloseste anticorpii din plasma sangelui altor persoane, pentru a ajuta la prevenirea imbolnavirii. Si, desi imunoglobulinele sunt obtinute din sange, ele sunt purificate astfel incat sa nu poata transmite bolile la persoana care le primeste.

Surse: wikipedia & multe altele.

Exista tipuri specifice de imunoglobulina, care sunt create pentru a proteja organismul impotriva anumitor boli, cum ar fi hepatita, varicela sau pojarul.

Definitia medicala a imunoglobulinei:

Imunoglobulina este o proteina produsa de celulele plasmatice si de limfocite si este caracteristica acestor tipuri de celule. Imunoglobulinele joaca un rol esential in sistemul imunitar al corpului nostru. Ele ataca substantele straine, cum ar fi bacteriile, si asista corpul in distrugerea lor. Imunoglobulina este abreviata Ig.

Clasele de imunoglobuline sunt:

imunoglobulina A (IgA) – o clasa majora de imunoglobuline (anticorpi) care se gasesc in limfa si in secretiile externe ale corpului, cum ar fi saliva, lacrimile si transpiratia, precum si in tractul gastrointestinal si tractul respirator; aproximativ 10-15% din anticorpii prezenti in corp sunt anticorpi IgA.

imunoglobulina G (IgG) – o clasa de imunoglobuline care se gasesc in toate lichidele corporale; sunt cei mai mici, dar cei mai comuni anticorpi (75-80%) din corp. Sunt foarte importanti in lupta contra infectiilor bacteriene si virale. Anticorpii IgG sunt singurul tip de imunoglobuline care pot patrunde prin placenta unei femei insarcinate, pentru a ajuta fatul;

imunoglobulina M (IgM)- o clasa de imunoglobuline care se gasesc in sange si in limfa; acestia sunt primul tip de anticorpi produsi de organism, ca raspuns la o infectie; anticorpii IgM reprezinta aproximativ 5-10% dintre toti anticorpii din organismul nostru.

imunoglobulina D (IgD) – o clasa de imunoglobuline care se gasesc in cantitati mici in corp, a caror functie exacta nu este clara;

imunoglobulina E (IgE) – o clasa de imunoglobuline care include anticorpii care sunt important in raspunsul alergic. O persoana care are o alergie prezinta, adeseori, niveluri ridicate ale anticorpilor IgE din sange. Anticorpii IgE ataca si se implica in invadarea „armatei” de alergeni.

Injectiile cu imunoglobulina pot:

sa ofere protectie pe termen scurt impotriva anumitor boli sau pot sa reduca severitatea anumitor boli;

sa protejeze fatul daca esti insarcinata si daca ai un risc de sensibilizare la Rh, potrivit healthlinkbc.ca;

sa scada capacitatea sistemului imunitar de a ataca tesuturile din corp, in unele cazuri de boli autoimune;

sa ajute oamenii care au o problema mostenita genetic sa produca propriii lor anticorpi sau pot sa ajute persoanele care fac tratament pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi leucemia; tratamentele pentru unele cancere pot determina organismul sa inceteze producerea propriilor anticorpi, facand astfel necesar tratamentul cu imunoglobuline.

Imunoglobulinele au rol in preventia bolilor

Daca esti expus la anumite boli infectioase, cum ar fi hepatita A, rubelola sau rujeola, este posibil sa ti se administreze o imunoglobulina. Trebuie sa stii ca imunoglobulina poate preveni sau poate reduce severitatea bolii tale, daca este administrata la scurt timp dupa expunere.

Perioada de timp in care o injectie cu imunoglobuline iti ofera acest beneficiu variaza de la cateva zile, la cateva luni, in functie de boala.

Imunoglobulinele nu ofera protectie pe termen lung in acelasi mod in care o poate face un vaccin clasic. Protectia pe care o ofera imunoglobulinele este pe termen scurt, iar, de regula, protectia aceasta dureaza cateva luni. Inca e posibil sa iei boala dupa ce efectul imunoglobulinelor s-a dus.

Sensibilizare la antigenul Rh (in sarcina)

Cand o femeie cu Rh negativ ramane insarcinata si are un fat cu Rh pozitiv (care poate avea loc cand sangele tatalui are Rh-ul pozitiv), atunci sistemul imunitar al femeii gracide produce anticorpi care pot distruge sangele fatului intr-o viitoare sarcina. Acest raspuns la anticorpi se numeste sensibilizare Rh si apare doar daca sangele fatului se amesteca cu cel al femeii insarcinate, lucru care se poate intampla in timpul nasterii.

Pentru a preveni sensibilizarea la Rh in timpul sarcinii, trebuie sa faci o injectie cu imunoglobuline cu Rh, daca ai Rh-ul negativ. Aceasta injectie se face in timpul sarcinii si dupa nastere, pentru a proteja bebelusul dintr-o viitoare sarcina.

Imunoglobulinele, folosite pentru a trata unele boli autoimune

Imunoglobulina este uneori folosita si pentru a trata purpura trombocitopenica idiopatica, o boala autoimuna in care organismul ataca celulele responsabile pentru coagularea sangelui (plachetele sangvine), rezultant astfel sangerarea. Cauza purpurei trombocitopenice este necunoscuta (de aici si denumirea de idiopatica).

Persoanele care au aceasta afectiune pot avea vanatai grave si semne pe piele (purpura). Hemoragia interna este o complicatie mai grava care poate sa apara in acest caz. Boala este caracterizata de eruptii hemoragice subcutanate. In unele cazuri, ea poate sa dispara de la sine si nu necesita tratament. In alte cazuri, este posibil sa fie nevoie de tratament, pentru a controla hemoragia.

Unele medicamente pot ajuta organismul sa produca mai multe plachete sangvine, insa uneori pacientul poate primi o infuzie intravenoasa dintr-o substanta facuta din plasma sangelui de origine umana (imunoglobulina).Sursa www.doc.ro

Alte surse pentru conținutul de mai sus:

Publicat de soriniga

Yumeiho Therapy, practitioner and teacher. Iga-Seitai, founder.

Lasă un comentariu