Viață și semn (de la prof. Vasile Andru citire)

”Am un prieten doctor, care se ocupă cu astrologia, ştiinţific şi inspirat. Când are cazuri dificile, întocmeşte astrograma pacientului. Acest lucru îl ajută la diagnosticul de diferenţiere şi la tratament.

Într-o zi el mi-a arătat astrograma unei paciente. O astrogramă catastrofală, din care reieşeau situaţii planetare teribile. Ascendentul era atacat mortal, la fel astrul vieţii.

Câteva opoziţii şi careuri. Cifrele cu evoluţia polilor magnetici marcau epuizarea urgentă a sufletului.

Ce părere ai? m-a întrebat.

I-am răspuns că aşa arată astrograma unui om care nu mai este.

Exact! a spus el. Este astrograma unui om potenţial mort la trei zile după naştere. Vezi gradele de slăbire ale axelor vitale. Persoana în cauză trebuia să fie moartă după trei zile de la naştere.

Persoana este în viaţă. Doctorul a stat de vorbă cu ea (are vreo 45 de ani) şi, surâzător, pacienta i-a mărturisit că ar fi trebuit să moară după trei zile. La maternitatea unde s-a născut, a avut loc o epidemie necruţătoare şi toţi copiii născuţi în aceeaşi zi cu ea au murit.

Adică destinul a fost prescris în cerul astral, sau nu prescris, ci determinat. Era o combinaţie astrală a morţii, şi au murit vreo zece copii. A scăpat doar unul din ei. Această excepţie ne spune că a mai existat un factor neştiut de noi, în afara influenţelor calculate. A fost poate o stea protectoare mai îndepărtată, neluată în calcule. Sau a fost o informaţie pozitivă specială, din memoria fiinţei: un înger protector.

Mai este necesară o relativizare. Omul de astăzi dobândeşte o relativă autonomie faţă de influenţele astrale. Omul din antichitate era mai vulnerabil, neocortexul apărător era mai slab. Asupra lui influenţele fine – lumină, câmpuri magnetice, presiuni specifice – lucrau puternic, pentru că acel om era dependent de inconştient, la discreţia unor emoţii răscolitoare.

Inconştientul este locul aburos de sensibil unde cosmosul se vesteşte în om. Creierul vechi, creierul olfactiv, mezocefalul erau foarte active la omul antic. Acolo se traduc în voia lor influenţele astrale. Civilizaţia, cunoaşterea anexează conţinuturi vechi la creierul nou, extind neocortexul, restrâng ravagiile creierului vechi. Neocortexul ne face mai nesimţiţi, dar ne protejează de stihii. Prin extinderea raţionalului, intuiţia se opacizează, ochiul pineal se opacizează. Percepţia pineală era privilegiul omului naturii, privilegiul comunicării prin empatie: dar ea cauza şi riscuri, ale exploziilor emoţionale, care apoi expuneau la influenţe negative. (p.25-26)”