DESPRE MERS (1)

”precum îți sunt gândurile, implicit emoțiile, așa îți este și mersul!”

Despre mers, sub aspect biomecanic, s-au făcut studii, cercetări și s-au scris numeroase lucrări de nivel ”master & doctorat” unele rămânând ”îngropate” ulterior în arhivele universitare ale lumii altele au constituit fundamentul dezvoltării unor aplicații practice cu scop corectiv – terapeutic. În consecință nu-mi permit să abordez tema ”mersului” sub aspect științific. În rândurile de mai jos voi exprima doar ”gânduri” nu diagnostic medical sau concluzii incontestabile pentru a nu stârni o diatribă.

În tranziția omului la omul așa zis Modern, fie de la nivelul protozoarelor fie de la Adam (fiecare cu originile sale presupuse sau dorite! Sic.), am fost nevoiți să ne adaptăm la Gravitație. Mai precis, am învățat să înotăm în câmpul gravitațional cam precum învățăm acum (în etape) să înotăm în cadă, bazin, lac și apoi în ocean.

Prima luptă ”antigravitațională” efectuată în scopul explorării lumii exterioare se desfășoară în primele săptămâni de viață când încercăm să ridicăm (antigravitațional, bineînțeles) capul! (Problema va persista pe tot parcursul vieții, mereu va fi greu de ”ridicat capul” împotriva ”atracțiilor” mai mult sau mai puțin gravitaționale.)

După circa un an, de la primul nostru război antigravitațional câștigat, cu mândrie vom admira și explora vizual de la propria înălțime ”lumea” înconjurătoare. Dar cu mersul încă mai avem de trudit. Coordonarea neuro-motorie, orientarea spațială, analiza corectă și eficientă a mediului de parcurs necesită încă mult timp de practică perseverentă (ani). De la pașii făcuți în fugă între reperele de sprijin care ne oferă siguranță certă (punct de plecare – punct de sosire) la mersul pe ”sârmă” (bordură, potecă pe marginea prăpastiei, etc.) este cale lungă de parcurs sub aspectele experiență și timp. Mersul va evolua perfecționându-se în funcție de obstacolele asumate și de eșecurile experimentate ca provocare de depășit iar nu ca limită de neatins.

În perioada adolescenței, când ne formăm principalele caracteristici particulare pentru tot restul vieții, mersul nostru va fi modelat decisiv (cel mai adesea) de câțiva factori de influență majori: 1. – starea de sănătate generală (psiho-fiziologică); 2. – Tipul de mișcare: repetitivă, cotidiană, irefutabilă. Efectuată implicit: din necesități existențiale; ca sport; ca pasiune sau recreațional; impusă de cerințe sociale și culturale; impusă-determinată de relief/climă; inefabil impusă de sistemul de Credințe, crezuri. Pe scurt, modul în care interacționăm cu influența câmpului gravitațional, efortul de adaptare și optimizare a mișcării la solicitările biomecanice stereotipe, repetitive, cotidiene. Cum gestionăm eficient ”atracția” Gravitațională (*); 3. – Anatomia particulară, determinată predominant genetic. (înalt/scund; lungimea membrelor; mărimea purtată la pantof, lungimea tălpii); 4. – particularități de statică și dinamică determinate socio-cultural. Spre exemplu: folosirea sau nu a scaunului (limitată la orientali); tipul de mobilier uzual – casnic; 5. Percepția asupra dimensiunilor lumii- universului. Dezvolți un ”mers” defensiv, pentru a apăra micro-universul tău sau un mers ofensiv pentru a cuceri noi teritorii?! Mai rar, se poate dezvolta o simbioză între cele două aspecte evidente!

(*) Atracția gravitațională poate fi extrapolată și la nivel general existențial, adică: ținta, țelurile, scopurile, motivațiile emoționale și intelectuale care ne ”atrag” către un centru de referință existențială. Motivația existențială și adaptări perpetue pentru A FI! Pentru a trece de la a exista la a ființia – a fi capabil de creștere, de evoluție-progres. Acestea (de la toate la doar un singur aspect) definind clar nivelul de dificultate al itinerarului propus și ulterior încercat de parcurs. Itinerar și sacrificii (eforturi & traume & eșecuri & succes-uri) care ne vor finisa, perfecționa și desăvârși atât cât este posibil în limitele noastre determinate genetic, social, cultural și educațional.

Toată viața este descrisă de clasici ca fiind o călătorie. Un mers înspre o direcție. Tânăr fiind ai impresia că direcțiile, stațiile terminus sau cele doar intermediare pot fi infinite. Apoi, precum trec anii, tot reduci din ele, până ajungi în momentul în care îți rămâi la dispoziție doar tu însuți. Doar tu și cel mai apropiat (și aparent cel mai de ne atins!) obiectiv adică inima ta!

Precum etapele vieții, de la grosier la spiritual putem evalua și mersul:

Sub aspect practic, putem observa particularitățile mersului fiecăruia (aceasta chiar fără a fi experți sau specialiști în biofizică și biomecanică):

1. Mers asimetric evident, fie sub aspectul cadenței (exemplu: timpi de sprijin diferiți, 1 secundă pe un picior – 0,5 secunde pe celălalt sau/și un pas mai lung altul mai scurt) fie sub aspectul ”orientării” corpului: – un umăr proiectat anterior/posterior (trunchiul fiind torsionat); – mers cu trunchiul ”basculat” lateral. Cauze multiple. Imposibil de prezentat succint fără anamneză și investigații amănunțite. Dar ne întrebăm dacă ar fi relevante (utile, profilactice sau și curative?) sau doar așa ești tu? Așa sunt eu? Pur și simplu, ”strâmb în mers” 🙂
2. Mers târșit. Pași ”târâiți”. Talpa nu se ridică de pe suprafața de mers. Neurastenie. Surmenaj. Lene. Distrofii neuro-musculare. Degenerescență cerebrală (vârstnici!).
3. Pas ”săltat”, mers vioi, dacă este prea ”săltat” pe un picior intră la punctul 1, dacă pe ambele intră la alte belele … Îndrăgostit/ă. Probleme neurologice.
4. Mers legănat, mersul ”marinarului”. Marinar ieșit de curând ”la uscat”. sau probleme cu otoliții!
5. Mers ”cosit”, trasând, precum coasa, arcuri de cerc laterale la fiecare pas. Nu se ridică suficient piciorul, genunchii. În unele cazuri este vorba despre ”Trendelenburg gait”.
6. Mers de tipul ”călcat în străchini” (vorbă din popor), atunci când se ridică genunchii prea mult, cel mai adesea impactul cu suprafața de deplasare realizându-se, brutal, cu toată talpa.
7. Mers gen ”cadență militară”. Genunchiul se ridică insuficient sau deloc. ”Aterizarea” tălpii se face cu impact major pe călcâi sau pe toată talpa.
8. Mers ”de rață”. Tălpile fiind răsucite excesiv în exterior față de direcția de mers. Displazie congenitală de șold sau talpă (plantă) excesiv de lungă față de parametrii generali ai corpului.
9. Mers ”împleticit”. Tălpile fiind răsucite spre interior față de direcția de mers. Talpă cu lungime disproporționată față de lungimea membrelor inferioare sau persoane care folosesc predominant (pe termen foarte lung!) ”seiza” (poziție de stat așezat japoneză) sau ”lotus” sau ”siddhasana” – șezut ”turcește” poziții provenite din culturile indiene și turcești.
10. Mers ”șchiopătat”. Varianta extremă a mersului asimetric (precizat la punctul 1), determinată de cauze patologice semnificative ale membrului inferior (entorse, luxații, fracturi, traume neuro-musculare etc.).
11. Mers ”arogant”. Cu pieptul scos înainte. Hiperlordoză lombară.
12. Mers ”cocoșat”. Într-o perpetuă plecăciune. Hipercifoză toracală.
13. Mers ”oblic, într-o rână”. Vezi punctul 1. Sceptici. Scolioză dextro-concavă/convexă sau coloana vertebrală având curburi patologice multiple.
14. Mers ”grăbit”. Cu trunchiul înclinat din bazin spre înainte. În poziție de ”alergător”. În perpetuă ”cădere frontală”. Afecțiuni psihice și persoane potențial aflate în prag de surmenare.
15. Mers ”lent”. Cu trunchiul drept, rotind-ul alternativ stânga dreapta deseori asincron vis-a -vis de cap.
16. Mers ”dezordonat”. Dă impresia de iminentă dezintegrare fizică a persoanei.

Sub aspectul traiectoriei Centrului de Greutate al persoanei mersul poate fi descris astfel:

1. Mers ”liniar”. Traseul centrului de greutate al persoanei descrie o traiectorie liniară.
2. Mers ”șerpuit”. Traseul centrului de greutate al persoanei descrie o traiectorie șerpuită.
3. Mers ”săltat”. Traseul centrului de greutate al persoanei descrie o traiectorie sinusoidală în plan vertical.
4. Mers ”haotic”. Traseul centrului de greutate al persoanei descrie o traiectorie dizarmonios combinată între tipurile de mers prezentate la punctele 1, 2, 3.
5. Mers ”artistic”. Traseul centrului de greutate al persoanei descrie o traiectorie armonios combinată între tipurile de mers prezentate la punctele 1, 2, 3.

Sub aspectul influenței factorilor psiho-emoționali am putea remarca următoarele tipuri de mers:

1. Mersul ”vesel”. În genul ”saltul ștrengarului”.
2. Mersul ”trist”. Gen ”semnul întrebării”. (mâini ascunse în buzunarele de la pantaloni, capul plecat spre înainte, poziția ghiocel).
3. Mersul ”dragostei”. Îndrăgostiții ”levitează”, plutesc, nu ating suprafața de mers (când se deplasează unul spre celălalt)!
4. Mers ”războinic”. Fiecare pas lasă un crater în urmă!
5. Mers ”spiritual”. Doar 50% din greutate are impact gravitațional, deci suntem undeva între cer și pământ. Iar jumătate din greutatea pașilor o simt precum mersul pe ”norișori”!
6. Mersul ”orgoliosului”. În timp ce el crede că zboară liber prin Univers, Centrul său de Gravitație abia se târâie pe suprafața pământului.
7. Mersul ”supărat”. Ceva de genul ”aș zbura, dar gravitația asta nu mă lasă!”
8. Mersul ”mânios”. Alergat în nisipuri mișcătoare. Cu cât mai tare calc cu atât mai mult mă scufund. La final ajung imobilizat în punctul de gravitație zero.
9. Mersul ”filosofului”. Aș merge … dar: de ce să merg?; unde anume să merg?; când să merg?; cum să merg?; are sau n-are rost sau sens să merg?; cine a inventat mersul?; Până când se va (putea) merge?; Cine și de ce și-ar dori să meargă?
10. Mersul ”liber”. Merg! De ce? Pentru că vreau și pentru că pot! Pentru că am dreptul!!! Dar, unde mergi? Către ce destinație vrei, poți și bineînțeles că ai dreptul să mergi? Răspuns frecvent: nu știu! Dar oricum nu contează! Tot ceea ce Contează este că sunt/merg liiibeeer!
11. Mersul ”cârcotașului”. De ce să merg? Unde să merg? Nu are rost să merg! Cine mai merge? Toți cei care merg risipesc inutil energia!
12. Mers de ”obsesiv-compulsiv”. Deja am ajuns?? Nu-i bine, pașii nu au fost consecvenți în ceea ce privește simetria, ritmul și nu sunt sigur dacă după 59267 am spus 59268! Deci, iar trebuie, musai!, să o iau de la capăt!
13. Mers ”logic”. Dacă nu pot demonstra matematic rostul mersului, parametrii exacți, condițiile corectitudinii gândirii mersului, a formelor și a raționării corecte ale mersului atunci NU merg! (implicit exclusă plimbarea … de dragul plimbării!)
14. Mersul ”pesimistului” oarecum comun cu cel al ” depresivului”. Oriunde aș merge și oricât efort depun nu pot răzbi puternica forță care mă atrage spre punctul de gravitație zero. Adică exact centrul de atracție gravitațională. Adică, inefabil și inevitabil mă voi prăbuși (oricum asta fac, asta se întâmplă cu mine, chiar dacă voi nu mă credeți!). Atracție zero = moarte. Lipsă de motivație existențială. Merg de parcă m-ar ”înghiți pământul”!. Totul se curbează sub ”inevitabila și colosala atracție gravitațională”. Genunchii, coloana vertebrală, sunt în colaps. Dar capul este colosal de greu! Gâtul nu-l mai poate susține!
15. Mersul ”Duhovnicesc”. Nu pot, nu știu, nu vreau să … merg singur! Nu pot merge singur în infinita călătorie spre Dumnezeu, căutând-ul în primul și în ultimul rând în mine însumi!
16. Lista continuă. Miliarde de persoane, miliarde de forme particulare de mers. Precum există amprentologia ar putea exista mersologia. Fiecare persoană are tipul, genul, specificul său unic de mers. MERSUL POATE FI EFECTUAT CA ACT TERAPEUTIC (parțial cel puțin) pentru nenumărate necazuri.

Cauze posibile ale tulburărilor de mers sunt numeroase și foarte variate din punct de vedere etiologic. De la: asimetrii pelviene; sechele posttraumatice ale membrelor inferioare; afecțiuni ale coloanei vertebrale; tulburări de vascularizare ale membrelor inferioare; boli degenerative – artroze; etc. Continuând cu: atitudini posturale determinate de cauze psiho-emoționale. Până la cauze vestimentare (încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii vestimentare inadecvate sau dăunătoare echilibrului și implicit bunului mers).

Între mână (executor cât se poate fidel) și cap (dirijor, director, coordonator absolut) se află doar gâtul. Disensiunile între șef și executor se manifestă pe traseul informației adică în gât!

Între Cap (creier) și picior calea este mult mai lungă. Există o cale directă și imperturbabilă. Există și o cale indirectă și pe deplin perturbabilă, între creier și picior, dacă nu este urgență (stimulus nocicepție) poate interveni inima, plămânii, stomacul, ficat&vezică biliară, intestinele, rinichii, vezica urinară, etc. Așadar dacă grijile majore sunt ”interne” stăm pe loc, ne folosim doar de universul accesibil prin folosirea membrelor superioare. Pentru folosirea membrelor inferioare trebuie deseori să ignorăm grijile ”interne”! Membrele inferioare ne deplasează în timp și spațiu, ne oferă progres, evoluție, ne satisfac curiozități din ”depărtări”. Membrele superioare ne oferă hrană, mângâiere, alinare și explorarea universului apropiat (din prezentul nostru relativ).

Și totuși, Excluzând (sau poate Incluzând?!) cauzele anatomice, fizio-patologice, educațional-culturale și cele ”tehnice” (vestimentare/încălțăminte) aș opina precum că: ”precum îți sunt gândurile-emoțiile așa îți este mersul!”

De ce? Pentru că dinamica psihică și emoțiile generate în consecință vor afecta decisiv postura (static și dinamic) indiferent de ceilalți factori de influență prezenți. Și, vrând-nevrând vom influența pe majoritatea celor de lângă noi prin non verbala comunicare a ceea ce suntem prin parametrii mersului și cei ai atitudinii posturale. Da, nu se aplică ”regula” în cazul celor cu deficiențe de văz, dar aceștia dezvoltă, inevitabil, criterii mult mai precise de evaluare a relațiilor cu alte persoane! Da, nu se aplică regula în cazul contactelor prin social-media dar în aceste cazuri și eșecurile relaționale se dovedesc a fi cel mai adesea dramatice și catastrofal de mari!

N.B. (Nota Bene!) Dacă acest articol a generat mai multe întrebări decât răspunsuri atunci ia în considerare faptul că: Subiectul ”mersului” este detaliat și prezentat cu exemple practice și terapeutice evidente la cursurile de Yumeiho. Despre Yumeiho & cursuri info aici: www.sry.ro

Sorin Iga